Deja simt cum iubesc Argentina! :D

Argentinienii au creat un joc cu vestita caracatiță Paul: un element la fel de enervant la acest mondial ca și vuvuzelele alea blestemate, care nu știu cum de nu au fost scoase nici după ce un adolescent a fost ucis din cauza lor, iar unii au fost și răniți

În orice caz, să ne întoacem la joc! Acesta aduce uimitoarele capacități paranormale ale caracatiței de a prevedea anumite chestii și online. Îți scrii întrebarea și pui cele două opțiuni, după care animalul de mare va face ”miraculoasa” prevestire. Însă, de data aceasta, ai voie să-i dai un pumn zdravăn dacă nu-ți convine rezultatul! Se pare că argentinienii o urăsc la culme pe biata caracatiță :D .

Chestia cu pumnul virtual nu poate decât să mă bucure, deoarece nu aș fi în stare să lovesc un biet animal real, iar prevestirea ei cu pierderea Germaniei împotriva Spaniei și ratarea Olandei de a lua cupa nu face decât să-mi dorească să dispară înainte să prevadă sfârșitul lumii în câteva zile!!!

Cei care doriți să încercați, jocul se află la această adresă.

Ce au unii cu mimii?


Sursa foto: www.egirl.ro/

Mimii sunt niște artiști. Cu alte cuvinte, niște oameni. Foarte talentați în a se preface că ating lucruri care nu există în realitate.

Datorită acestui talent de-al lor, care a fost rafinat în nenumărate ore de antrenamente, unii își câștigă existența din acest gen de prestări servicii…de divertisment!

Meseria lor presupune o liniște totală: nu au voie să vorbească în timp ce lucrează. Nu știu dacă este un secret profesional sau pură tradiție, însă ”muțeala„ lor se asortează cu tenul foarte alb de la fondul de ten.

Ei bine, eu am o mică nelămurire cu privire la dânșii: de ce sunt priviți de unii oameni ca fiind pericole asupra societății? Hai că am ignorat desenele animate gen ”Spioanele” și ”Călugării Shao Lin” unde erau personaje negative și frustrate – ceea ce oricum mi se pare degradant.

Nu am putut însă neglija o fază dintr-un joc destul de celebru pe internet, Social City. M-am alăturat răspunzând la o cerere de învecinare trimisă pe Facebook și, pentru 5-10 minute pe zi, mi se pare distractiv. Ei bine, pe parcursul jocului ți se cere ajutorul pentru a salva orașele învecinate de la anumite pericole.

Astăzi, pericolul era un grup de mimi. Ca să mă facă să văd cât de mult au fost înjosiți, la final îmi mulțumește jocul printr-un mesaj automat că am salvat orașul și că mimii au fost trimiși la o fermă, unde pot să îngrozească animalele în liniște.

De data aceasta nu pot să nu remarc cum niște adulți au ajuns să transmită ideea că mimii ar fi niște pericole publice…de unde însă atâta ură – nu știu dacă este cel mai potrivit cuvânt, însă nu găsesc altul acum – pentru această meserie?! Oamenii care o practică cum se simt însă?!

TU ce părere ai despre mimi? Merită sau nu acești oameni să fie jigniți așa în față?

Fa toate

Poti sa zambesti cat vrei! Macar cat esti copil.

I-ati tot timpul din lume, si foloseste-l pentru tine!

Iubeste cat vrei! Dar nu pe cine vrei, ci pe cine merita! Faci parte din singura specie capabila sa-si controleze sentimentele dupa propria-si dorinta.

Dezamageste! Ca mai apoi sa-ti poti castiga increderea inapoi. E frumos sa ai ceva petru care merita sa sti ca trebuie sa lupti.

Plangi! Dar doar atunci cand simti cu adevarat. Nimeni nu merita lacrimile tale, nici macar osteneala atunci cand vrei sa te prefaci.

Leaga prietenii adevarate! Daca tot afirimi ca ai putea sa intretii o prietenie mai bine decat oricine altcineva, si te plangi ca la tine nu tine nimeni cu-adevarat, fa-o tu!

Viseaza! IN PRIMUL RAND, VISELE SUNT SINGURELE MOMENTE IN CARE CHIAR TOTUL DEVINE POSIBIL, IN CARE CERUL E PAMANT, SI PAMANTUL E SOARE! IAR IN AL 2-LEA RAND, CINE NU 
S-AR FOLOSI DE OCAZII SA AIBA TOTUL GRATIS?? CHIAR SI “fantazic” ..

Doreste-ti! Fiindca iti garantez eu, ca atunci cand iti doresti ceva in adevaratul sens al cuvantului si te concentrezi asupra dorintei tale, aceasta se indeplineste. Si e singura cale legala de a ajunge la ceea ce vrei, fara sa platesti! Nu am auzit sa fie cineva arestat fiindca si-a dorit ceva…

Fa toate astea pentru ca viata e lunga si trebuie ocupata cu ceva placut! Dar fa-le cat mai repede, deoarece se va termina timpul alocat fiecaruia inainte sa-ti dai seama. Pentru ca oricat de lunga ar fi viata, se deruleaza repede doar atunci cand nu te gandesti la timp. Iar noi ne gandim la timp cam 1 minut, o data pe saptamana!

Suntem o firmă serioasă…cu influențe franceze!


Suntem firmă seriosă, probabil cu muncitori străini…se vede din anunțul nostru, care nu conține diacritice românești, însă avem una franceză.

Ce ziceți, avem încredere în ei? :D

Cel mai nesuferit sentiment uman


Sursa foto: http://fruitfly.wordpress.com/

Oamenii au o varietate întinsă de sentimente: de la cele mai calde, precum fericirea, la cele mai reci, ca şi supărarea sau ura. Totuşi, unul se distinge faţă de celelalte prin complexitatea sa, influenţa sa enormă şi uşurinţa cu care apare: este vorba despre gelozie.

Atunci când gelozia apare suntem nesiguri pe fidelitatea partenerului de viaţă, fie vorba despre o relaţie la nivel de căsătorie sau cunoaştere de câteva zile. Uneori poate apărea gelozie pe prieteni…

De ce este cel mai nesuferit sentiment? Deoarece este ilogic! De fapt, gelozia se naşte din frica de a nu fi capabil să fii tot ce are nevoie cealaltă persoană pentru a fi fericită.

Cum tu nu poţi să faci acea persoană fericită, ea caută fericirea în altă parte. Cu excepţia cazurilor în care nu s-a despărţit în prealabil de tine, nu ai nicio scuză să fii gelos/geloasă! Deoarece tu o placi/iubeşti/apreciezi, trebuie să fii bucuros atunci când persoana este fericită în preajma altcuiva decât tine, nu gelos/geloasă…

În afară de acest lucru ilogic, mai este nesuferit pentru că te poate “obligă” practic să faci orice: poţi ajunge să trădezi, să umileşti…orice, chiar şi crimă – câte cazuri nu sunt la televizor! Aşa poţi acţiona şi la furie, însă când eşti furios s-a întâmplat altceva, nu o trădare care există doar în capul tău (dacă nu sunteţi în momentul actual împreună)…

Cum să sincronizezi MS Outlook, contul tău de Google şi PocketPC-ul între ele

Mulţi dintre noi folosim MS Outlook şi un cont de Google. Marele gigant al internetului ne oferă cel mai bun calendar online gratuit, cel mai sigur mail, care conţine şi o listă cu contacte.

Diferenţa este că date din MS Outlook pot fi citite doar pe propriul calculator, în timp ce cele din contul online pot fi vizualizate ORIUNDE ai o conexiune la internet! :)

Aşadar, cum facem să existe o sincronizare continuă între cele două? Ce se întâmplă când avem şi un PocketPC care rulează Windows Mobile? Hai să vedem!

1. Sincronizare MS Outlook – Google:

Majoritatea au un singur calendar şi o singură listă de contacte. Aceasta o vor sincronizată online, iar pentru asta există două soluţii:

  • freeware: Google Calendar Sync(găsiţi instrucţiuni aici) şi GO Contact Sync (download de aici)

Prima aplicaţie provine de la Google însuşi şi sincronizează calendarele principale din cele două surse. Suportă sincronizare în ambele părţi sau numai dintr-un cont în altul. Simplu şi gratuit!

A doua nu ştiu dacă este sau nu de la Google, însă important este că sincronizează contactele în mod gratuit! Nu este tocmai instant şi mai face figuri, însă îmi păstrează banii în buzunar :D .

  • comercială:
  1. ComapnionLink for Google (găsiţi aici)

Spre deosebire de prima opţiune, aceasta nu este gratuită. Totuşi, presupune existenţa unui singur program care le face pe toate. În plus, suportă şi sincronizarea Task-urilor din MS Outlook – le adaugă în calendar, sub formă de întâlniri. Oferă multe posibilităţi de customizare şi încă 14 zile de trial.

2. OggSync PRO (găsiţi aici) – downloadaţi din meniul din dreapta versiunea bună pentru dvs.

Aceasta este cea mai bună aplicaţie posibilă pentru sincronizare, deoarece oferă sincronizare pentru calendare multiple! Puteţi avea un calendar pentru muncă, unul pentru viaţă personală şi unul pentru programul TV. Toate aceastea se vor sincroniza cu calendarele lor echivalente în Google Calendar. Suportă în acelaşi timp contacte!

2. Sincronizare Google – PocketPC:

Să zicem că aveţi un dispozitiv care rulează Windows Mobile, S60, BlackBerry OS sau iPhone OS şi vreţi ca agenda, email-ul şi contactele să fie sincronizate în permanenţă cu contul de GMail. Ei bine, nimic mai simplu!

Google vă oferă informaţii exacte despre cum să creaţi un server de schimb de informaţii între cele două platforme. Aici pentru Windows Mobile (dezactivaţi Tasks, deoarece nu sunt suportate şi dă eraore), aici pentru iPhone, aici pentru S60, iar pentru Blackberry trebuie să vizitaţi acest site de pe telefonul mobil.

Aceasta este o opţiune numai dacă utilizaţi un singur calendar principal pe care doriţi să-l sincronizaţi!!!*

Atenţie! Nu am testat personal decât de Windows Mobile şi există o mică problemă: dacă alegeţi să sincronizaţi Mail-ul, Contactele şi Calendarul cu Google, ActiveSync nu o să vă permită să le sincronizaţi şi cu MS Outlook sau MS MyPhone. Doar cu una se poate!

Rezolvare: Pentru aceasta, eu utilizez CompanionLink for Google pentru a sincroniza MS Outlook cu Google şi un server de schimb de date pentru a sincroniza dispozitivul mobil cu Google. Astfel, implicit, telefonul este sincronizat cu MS Outlook. Totul merge în trei direcţii!

*OggSync este disponibil şi pentru Windows Mobile, pentru cei care doresc să sincronizez mai multe calendare. Acesta vor apărea pe dispozitivul mobil sub formă de categorii. Totuşi, programul funcţionează numai prin Wi-Fi, nu şi prin 3G.

3. Sincronizare MS Outlook – Pocket PC:

Acesta este cel mai uşor! Datorită ActiveSync în Windows XP şi Windows Mobile Device Center în Vista şi 7, toate calendarele, task-urile, notele, paginile web preferate, mail-ul şi calendarele se pot sincroniza la fiecare conectare a dispozitivului mobil cu calculatorul.

Windows Mobile nu suportă mai multe calendare decât dacă utilizaţi anumite aplicaţii suplimentare, gen Chapura PocketMirror. Eu am rezolvat această situaţie categorizând intrările din calendarul principal care aş fi dorit să se afle în alte calendare. Exemplu: în loc să creez calendarul Programe TV, adaug aceste intrări în calendarul principal, la categoria Programe TV. Astfel, pe telefon le pot filtra în Agendă ca şi cum ar fi mai multe calendare.

În acelaşi timp,  Google Calendar se sincronizează mai simplu şi va fi gata setată conexiune în momentul în care va suporta categorii.

Cum sincronizez eu toate trei

Pentru a sincroniza MS Outlook cu Google utilizez CompanionLink for Google, iar pentru a sincroniza Google cu telefonul utilizez un server MS pentru schimb de date (MS Exchange Server). Între telefon şi Google există o conexiune non-stop, iar orice schimbare este automat updatată în zona cealaltă, iar Google se sincronizează cu MS Outlook de fiecare dată când deschid calculatorul sau când pornesc programul.

Femeie îmbrățișată de leu

Această știre mi-a atras atenția astăzi la știri. Se pare că această femeie a îngrijit leul acela într-o vreme în care viața sa era la ananghie, iar pe urmă l-a plasat în această grădină zoologică. Animalul nu a uitat de ajutorul care i s-a oferit și acum, de fiecare dată când o vede, se ridică pe labele din spate și o îmbrățișează în adevăratul sens al cuvântului.

De câte ori nu am uitat noi oare, în calitate de oameni, de binele care ni l-a făcut cineva? Ai zice că e doar un animal și încă și un prădător…dar uite ce drăgăstos poate să fie!!!

S-au făcut publice statisticile de la Bacalaureat


Sursa foto: www.mediafax.ro/

Acest lucru nu poate decât să îngrozească pe oricine vede statisticile! Pe scurt, deşi BAC-ul a fost simplificat faţă de anii anteriori, există totuşi licee unde nici măcar un singur elev nu l-a promovat.

În Bucureşti, capitala ţării noastre, rata de promovare este de 59%!!! Dacă vă vine să credeţi, a existat şi o şcoală unde numai 7 din 182 de elevi au trecut. Rata de promovabilitate a acestui examen a scăzut cu aproximativ 20% faţă de anul trecut, în ciuda tuturor modificărilor făcute pentru a fi mai uşor.

Mai mult, oraşul principal al ţării nu are niciun promovant cu media 10, deşi au licee la care se intră de la 9.50 în sus!

Explicaţia oficială susţine că acest lucru s-a întâmplat deoarece examenul oral a fost unul corect, iar la scris nu s-a putut copia, după ce MECT a sancţionat pe cei care au încercat fraudularea examenului. Eu ţin minte perfect cum declarau elevii că mulţi au avut mare noroc că au putut copia. Asta înseamnă că numai parţial a fost corect.

Poi, voi vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă fiecare lucra pe ştiinţa lui, nu pe copiate sau cu şpagă?!  Mai grav este că majoritatea vor termina şi o facultate…vor ajunge poate doctori sau judecători! O să mergi la ortoped şi îţi amineşti că este colegul tău de clasă care a promovat bac-ul a traia oară sau o să mergi la tribunal împotriva unui om bogat şi soarta o să-ţi fie decisă de colegul tău obişnuit să-şi ia examenele prin şpagă…

Concluzie: Generaţia einsteinilor proşti – nicio greşeală de scriere aici -, cum i-a numit cineva înaintea mea.

Cea mai mare atrocitate…


Sursa foto: http://www.asianoffbeat.com/

…este, după părerea mea, traficul ilegal de organe. Aseară m-am uitat la un film interesant, iar ideea principală era într-un fel înrudită cu tema acestui articol.

Mai multe femei erau răpite de la piscină de către un imigrant rus pentru experimente de-a God. În final, pentru a fii siguri că nu supravieţuiesc, le vindeau organele pe piaţa neagră, deşi acest lucru nu era spus direct în film, deoarece altceva se vroia a se evidenţia.

Oricum, vă închipuiţi cât de fără scrupule pot fi oameni care fac aşa ceva? În primul rând, acest “business” presupune a răpi persoană după persoană şi în al doilea rând a o ucide “organ cu organ”, în funcţie de cerere: astăzi jumătate de ficat şi de stomac, mâine un plămân, apoi un rinichi sau chiar şi testicolele sau ovarele – oricum va muri în curând. După regenerare, iar ficat şi stomac…mai ia din cornee, că doar nu trebuie el să vadă ce se întâmplă. Sânge este din plin.

Trebuie doar să hrăneşti omul acela de trei ori pe zi. Între timp mai poţi face şi experimente: mâinile si picioarele îi vor fi de prisos. Trebuie doar să stea non-stop pe o masă până moare. Poate reuşeşti nişte transplanturi odioase sau alte chestii de gen şi revoluţionezi medicina…

Când nu mai au nevoie de el sau dau de un preţ bun, îi vind inima bietului om, iar acesta, după săptămâni de chin sau chiar mai mult, va muri. Între timp, poliţia îl caută cine ştie pe unde, însă nu va mai găsit nimic din el.

Cu alte cuvinte, această “afacere” înseamnă să angajezi chirurgi nebuni care să preleveze organe de la oameni răpiţi pentru a fi omorâţi în final. E cu mult mai rău decât violul, incestul, tortura normală, deoarece acesta este o tortură lungă care se termină cu o moarte sigură, sau alte chestii oribile la care nici nu mă pot gândi acuma!

Se aseamănă practic cu experimentele naziste şi ruseşti, atâta tot că aici se face totul pentru bani, nu pentru supremaţie medicală sau alte minuni.

Cum pot oamenii să le facă aşa ceva semenilor lor?!?! :( (

Zilele Cetăţii Oradea 2010

Aseară am participat la festivităţile oraganizate cu ocazia Zilelor Cetăţii Oradea 2010. Încă de la intrare puteai găsi minunaţii ţigănaşi care vindeau obiecte de care nu ai nevoie, însă arată bine! :D

De la 50 m se găsea o pajişte de terenuri de Basketball şi aparate mecanice, precum Top Roll – la un preţ de 6 lei/90 secunde. Dacă te limitai la clasica corabie a piraţilor, scăpai cu 5 lei pentru fiecare 2 minute de “plăcere”.

După ce luai o cotitură la stângă întâlneai vreo 200 m de mititei, bere şi dulceţuri făcute “în casă”. Unii şi-au mai încercat norocul şi cu haine la 10lei. Poate le-a ţinut! :)

În capăt a început concertul în jurul orei 20. Prima oră au cântat nişte artişti locali cu vârste cuprinse între vreo 6 si aproximativ 16 ani, printre care şi câştigătorii de anul trecut ai Cerbului de Aur: “Trio Junior”. Aceasta este o trupă formată din 3 copii cu vârsta până în 12 ani, însă foarte talentaţi.

După aceea a venit Nicola – Dincolo de noapte e zi… -, care a concertat pentru vreo oră, pentru prima dată din 2004 la un concert public în Oradea. După aceea am plecat, însă ştiu că întregul concert a ţinut până aproape de miezul nopţii, mai mulţi artişti recunoscuţi fiind chemaţi. Artista a adus un aparat foto cu care şi-a imortalizat publicul, iar organizatorii au împărţit  tricouri cu sigla sponsorilor principali primilor flăcăi şi primelor domnişoare care şi-au dat jos bluza şi câteva beri gratuite. :D

Ataşez următoarea galerie foto şi vă rog să scuzaţi calitatea redusă: